Naționala din Kosovo a obținut o victorie categorică cu Cipru în Liga Națiunilor! Albion Rrahmani a reușit să înscrie primul gol pentru reprezentativa sa în meciul de senzație al kosovarilor.
Kosovo a câștigat partida cu selecționata din Cipru, scor 4-0, din grupa 2 a Ligii Națiunilor.
Acesta a fost primul meci al zilei din grupa României, naționala țării noastre urmând să întâlnească reprezentativa din Lituania începând cu ora 21:45, duel care va avea loc pe arena Steaua din București.
Kosovarii au deschis scorul pe AEK Arena încă din minutul 9 al confruntării cu Cipru, grație lui Muriqi, cel care a marcat din penalty. Tot atacantul oaspeților a înscris și cel de-al doilea gol al partidei, în minutul 22, după o reluare cu capul, din interiorul careului.
În minutul 36, meciul în cauză a fost întrerupt din pricina unui banner pe care scria „Cipru este Grecia”. Ulterior, partida a fost reluată.
„Meciul dintre Cipru şi Kosovo a fost întrerupt. Vedat Muriqi s-a apropiat de arbitru şi apoi jucătorii au mers spre banca selecţionatei din Kosovo. Meciul a fost întrerupt din cauza unui mesaj din tribune care avea conţinut politic”, au scris jurnaliştii de la Koha.
Albion Rrahmani a marcat cel de-al treilea gol pentru kosovari în minutul 48, fostul fotbalist de la Rapid profitând de faptul că poarta ciprioților rămăsese neapărată.
Dellova a majorat diferența și a dus scorul la 4-0 în minutul 55, după un șut executat la colțul lung.
Kosovo a pornit ca favorită în acest duel, dat fiind faptul că este echipa mai bine cotată. Lotul kosovarilor este evaluat la suma de 58,30 milioane de euro, conform site-ului Transfermarkt.com, în vreme ce ciprioții au un lot evaluat la suma de 19,25 milioane de euro.
Cel mai scump jucător din lotul naționalei din Cipru este Ioannis Pittas (28 de ani), cotat la 2,5 milioane de euro și care este legitimat la AIK în prima ligă a Suediei. De partea cealaltă, cel mai valoros jucător din lotul selecționatei din Kosovo este Amir Rrrahamani (30 de ani), cotat la 15 milioane de euro.
Cipru (3-5-2): Mall – Karo, Gogic, Kyprianou – Panagiotou Filiotis, Kastanos, Malekkidis, Artymatas, Ioannou – Tzionis, Pittas Selecționer: Temur Ketsbaia (Georgia, 56 de ani)
Kosovo (4-3-3): Bekaj – Hadergjonaj, Am. Rrahmani, Aliti, Rrudhani – Berisha, Emerllahu, Rexhbecaj – Rashica, Muriqi, Krasniqi Selecționer: Franco Foda (Germania, 58 de ani)
Arbitru: S. Gishamer (Austria) Arbitri asistenți: R. Riedel și S. Schreiner (ambii din Austria) Arbitru de rezervă: J. Weinberger (Austria) Stadion: AEK Arena (Larnaca).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER